Marți, de la ora 19:00, în cadrul etapei a treia a Grupei A din cadrul Campionatului European U21, Germania U21 se va duela cu România U21, partida fiind decisivă pentru calificarea în faza următoare a competiției.
„Triclorii mici” sunt la un pas de calificarea în sferturile EURO 2021, dar remiza dintre Germania U21 și Olanda U21, scor 1-1, a complicat și mai mult situația și calculele în grupă. Elevii lui Adrian Mutu se califică cu o victorie în fața nemților. Remiza în schimb, coroborată cu o victorie previzibilă a Olandei în fața Ungariei poate duce la o departajare în trei, Germania, România și Olanda urmând a avea în acest caz 5 puncte, diferența urmând a se face la golaveraj sau chiar la cartonașe. Cu alte cuvine, dacă nu va fi victorie pentru „tricolorii mici”, cel mai bun rezultat ar fi un 2-2, rezultat în urma căruia România U21 și Germania U21 ar merge braț la braț în sferturile competiției indiferent de rezultatul pe care batavii îl vor înregistra cu Ungaria U21.
Germania U21 a început turneul cu o victorie clară în fața Ungariei U21, scor 3-0, rezultat urmat de o remiză cu Olanda, scor 1-1. Cu același scor, 1-1 s-a terminat și partida dintre „Portocala Mecanică” și România, „tricolorii mici” reușind să învingă în al celălalt meci din grupă Ungaria U21 cu scorul de 2-1.
Duelul de pe „Bozsik Aréna” de la Budapesta va fi cel de- al șaselea din istorie între cele două reprezentative la nivel de Under 21, nemții având trei victorii, celelate două partide terminându-se nedecis.